1 Decembrie – La mulți ani, România!

De ce 1 decembrie?

O privire istorică asupra Zilei naționale a României

 

Pentru generația tânără este o normalitate ca Ziua națională a țării noastre să aibă loc pe 1 decembrie, dar puțini dintre noi știm că părinții și bunicii noștri nu au sărbătorit decât după 1990 ziua națională pe această dată.

Inițial, Ziua națională a Principatelor Române avea loc pe data de 10 mai, în onoarea regelui Carol I de Hohenzollern, care a depus jurământul pe această dată în 1866. Aceasta era cunoscută și ca “Ziua Regelui” sau “Ziua Regalității” și coincide și cu declarația de independență față de Imperiul Otoman, la 10 mai 1877. Până în 1947, aceasta era data în care românii sărbătoreau ziua națională, iar singurul an în care nu s-a celebrat public ziua de 10 mai a fost în timpul Primului Război Mondial, în 1917, din cauza ocupației germane.

În perioada comunistă, ziua națională a fost sărbătorită pe data de 23 august. Relevanța acestei date? Pe 23 august 1944 România a întors armele împotriva Germaniei naziste, iar mareșalul Ion Antonescu și guvernul său au fost arestați. Un rol esențial l-a avut regele Mihai, care apoi a rămas la conducerea țării mai puțin de 3 ani. Ultimul an în care românii au sărbătorit ziua națională pe 23 august a fost în vara anului 1989.

Doar din 1990 celebrăm ziua națională pe 1 decembrie, aceasta reprezentând data la care a avut loc Proclamația de la Alba Iulia și unirea Transilvaniei cu Regatul României. Cu toate acestea, este mai puțin cunoscut faptul că în 1990 a avut loc o amplă dezbatere în România cu privire la fixarea datei zilei naționale. Opoziția anticomunistă susținea că această sărbătoare ar trebui să aibă loc pe 22 decembrie, dar guvernul FSN s-a opus acestei propuneri.

Astfel, 1 decembrie, ca dată istorică, reprezintă doar unirea României cu Transilvania și Banat în 1918, unirea cu Basarabia și Bucovina având loc în zilele care au precedat această dată.

La mulți ani românilor de pretutindeni! Vă îndemn să nu ne uităm istoria, căci “un popor care își uită istoria e ca un copil care nu și-a cunoscut părinții”, spunea Nicolae Iorga.

 

 

 

 

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *